Cine a inventat notele muzicale?

Notele muzicale

Stim cu totii ca muzica a aparut inca din Preistorie, dar v-ati intrebat vreodata cine a inventat notele muzicale? Cine “a pus muzica pe hartie”? Ei bine, haideti sa aflam impreuna cine este inventatorul notelor muzicale si care este istoria acestora.

Notele muzicale (notatia muzicala) sunt orice sistem folosit pentru a reprezenta vizual muzica perceputa prin folosirea unor simboluri scrise, inclusiv simboluri muzicale antice sau moderne. Desi multe culturi antice foloseau simboluri pentru a reprezenta melodii, nici una din acestea nu este la fel de complete precum limbajul scris, limitand cunostintele despre muzica antica la doar cateva fragmente.

Istoria notelor muzicale

Cea mai veche forma de notatie muzicala a fost scrisa in cuneiforma pe o tableta descoperita pe teritoriul orasului Nippur din Sumer (Irakul de astazi) si dateaza din jurul anului 2000 i.Hr. Tableta reprezinta instructiuni fragmentate despre a canta muzica, astfel ca acea muzica era compusa in armonii de terte si a fost scrisa folosind o scara diatonica. O tableta din jurul anului 1250 i.Hr. arata o forma de notatie mai dezvoltata. Desi interpretarea sistemului de notatie este inca foarte controversat, este clar ca notatia indica numele coardelor unei lire, a carui acordaj este descris pe alte tablete. Desi sunt fragmentate, aceste tablete reprezinta cele mai vechi melodii notate gasite pe Terra.

Sistemul de notatie muzicala al Greciei Antice a fost folosit cel putin din secolul VI i.Hr. pana in aproximativ secolul IV d.Hr. Mai multe compozitii complete si fragmente au supravietuit de-a lungul anilor. Notatia consta in simboluri amplasate deasupra silabelor textului. Un exemplu de compozitie completa este epitaful Seikilos care dateaza undeva intre secolele II i.Hr – I d.Hr. In manuscris exista trei imnuri scrise de Mesomedes din Creta. Imnurile Delfice, care dateaza secolului II i.Hr., folosesc aceasta noatatie, dar au fost conservate complet. Notatia greaca se pare ca a disparut din folosinta in perioada Declinului Imperiului Roman.

Notatia muzicala vestica este un sistem evolutiv ce dateaza inca din perioada Greciei si Romei Antice. In jurul anului 500, scriitorul si omul de stat roman, Boethius, a atribuit 15 litere pentru doua octave de tonuri. Chiar daca dezvoltatorul sistemului de notatie cu litere a fost roman, majoritatea tarilor europene folosesc sistemul “Sol Fa Tonic”. Acest sistem a fost introdus in jurul anului 1000 de catre un calugar benedictin numit Guido d’Arezzo si folosea sunetele “Ut Re Mi Fa Sol La Si” pentru a reprezenta sunetele dintr-o octava. Mai tarziu “Ut” a fost inlocuita cu “Do”(de la Dominus), astfel ca Dumnezeu sa fie inceputul scarii muzicale.

Muzica bizantina este o muzica religioasa vocala bazata pe cantarea modala monodica a Greciei Antice si a Orientului Apropiat preislamic. Notatia s-a dezvoltat pe acelasi principiu al notatiei vestice, fiind ordonata de la stanga la dreapta si separata in masuri. Diferenta era ca simbolurile notatiei erau diferentiale si nu absolute, adica acestea indica schimbarea de tonalitate, iar muzicianul trebuie sa deduca cu exactitate care nota urmeaza.

Cele sapte note standard in solfegiul bizantin sunt: pá, vú, g^há, d^hē, ké, zō, nē si corespund notelor din notatia vestica re, mi, fa, sol, la, si, do. Muzica bizantina foloseste exclusiv cele opt scari netemperate numite “Ēkhoi” (sunete), astfel ca tonalitatea absoluta a fiecarei note poate varia putin de fiecare data, depinzand de Ēkhos-ul folosit. Notatia bizantina este inca folosita in multe biserici ortodoxe. Unii cantori mai experimentati pot folosi notatia vestica, adauga “inflorituri” nenotabile din memorie si intra pe scarile naturale.

Folosirea simbolurilor speciale pentru majore (cu o jumatate de ton mai sus decat nota scrisa) si minore (cu o jumatate de ton mai jos decat nota scrisa) a inceput foarte devreme. Semnul de minor (bemolul stilizat in litera “b”) a fost dezvoltat din simbolul B-minor (Si-minor) care a fost considerat o nota separata pe scara. Ulterior a aparut si majorul (diezul stilizat in semnul “#”) ca o extensie a minorului.

Primul sistem de durata a notelor este atribuit in mare parte lui Franco de Cologne, acesta realizand in secolul XIII lucrarea “Ars cantus mensurabilis”. In aceasta lucrare de Cologne nu a incercat doar sa codifice tonalitatea sunetelor, ci si durata de timp a acestora. Un inceput bun, dar oarecum limitat deoarece majoritatea notelor erau fie lungi (intregi), fie scurte (o treime din nota intreaga).

Sistemele de notatie muzicala au dat initial dovada de o larga varietate, dar in secolele XVII si XVIII formele familiare de acum, precum semnaturile notelor, forma acestora, timpii etc., au inceput sa devina standardizate. In zilele noastre este dificil de gasit muzica scrisa care nu foloseste acest format standard, dar unele inca mai exista.

Acum ati aflat cine a inventat notele muzicale si cum a fost inventat si reinventat de-a lungul anilor sistemul de notatie muzical. Speram ca acest articol vi-a satisfacut dorinta de cunoastere si vi-a imbogatit cunostintele.